Home » D:News » Propunerile medicului Virgil Musta despre începerea școlii în pandemie

Propunerile medicului Virgil Musta despre începerea școlii în pandemie

Propunerile medicului Virgil Musta despre începerea școlii în pandemie
Medicul Virgil Musta
Publicat: 17.08.2020

Virgil Musta, doctor la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, propune mai multe măsuri pentru începerea școlii în pandemie, între care triajul epidemiologic făcut zilnic de părinți, cursuri online pentru copii cu alte probleme de sănătate sau 2 metri distanță între profesori și copii.

Medicul infecționist menționează că încă există multe necunoscute referitoare la perioada următoare, însă crede că cei care s-au confruntat direct până acum cu efectele pandemiei sunt obligați să facă o analiză cât mai obiectivă a informațiilor, astfel încât să poatî oferi părinților, profesorilor și bineînțeles copiilor o perspectivă cât mai realistă.

Într-un studiu efectuat pe 70.000 cazuri de persoane infectate cu SARS CoV-2, s-a observat că doar 1,3% dintre acestea au fost copii, iar dintre ei, doar 30% au necesitat internare (0,4%,din totalul cazurilor), majoritatea fiind forme asimptomatice și ușoare.

Dintre copiii pozitivi, doar 1,7% au necesitat internare în secția de ATI.

Conform studiilor, numărul copiilor depistați pozitiv cu SARS CoV-2 a fost într-adevăr mult mai mic comparativ cu cel al adulților, foarte puțini dintre ei făcând forme mai grave, în special cei care aveau deja alte probleme de sănătate precum malformații congenitale, diabet zaharat, obezitate etc. Marea majoritate a formelor la copii sunt asimptomatice sau minim simptomatice, ceea ce face foarte dificil depistarea copiilor pozitivi.

În același timp, copiii care au contactat virusul îl pot transmite mai departe, în familie sau la alte persoane cu care intră în contact, iar dacă aceste persoane sunt mai vulnerabile, pot dezvolta forme grave.

„Din perspectiva educației, sunt evidente beneficiile prezenței la școală, atât pentru legătura umană și profesională dintre profesori și elevi, pentru socializarea dintre copii, pentru copiii care nu au facilități pentru școala online, pentru părinții care nu au cu cine să-i lase acasă și așa mai departe… Așadar, ținând cont de cele de mai sus și simplificând lucrurile, va trebui să găsim abordarea optimă (perfectă probabil că nu există), prin care să reușim să gestionăm cât mai bine riscurile descrise, să colaborăm cât mai strâns toți cei implicați (oficialități, medici, părinți, profesori, copii) astfel încât să fie tot timpul clar pentru toți acest raport riscuri/beneficii pentru ca asumarea măsurilor decise să fie astfel în cunoștiință de cauză. Concret, eu consider că este bine ca elevii să revină la școală (evident cu condiția să nu avem o explozie a pandemiei până atunci sau ulterior), dar pentru că va fi foarte dificil să ținem sub control contaminarea, va trebui să ne concentrăm pe prevenirea formelor grave de boală, atât la copii, cât și la familiile acestora”, este de părere medicul.

Propunerile acestuia sunt:

– părinții trebuie să aibă un rol esential în triajul epidemiologic zilnic. Ei sunt cei care ar trebui să cunoască eventualele manifestări ale copilului și să decidă netrimiterea acestuia la școală. Bineînțeles că e nevoie de un ghid clar de instrucțiuni transmis tuturor părinților în acest sens (plus consultarea medicului de familie), pentru că este esențial ca, în primul rând, copiii care au deja simptome posibile de covid-19 să nu ajungă la școală, cât nici cei despre care părinții știu că au intrat în contact cu persoane dovedite pozitiv covid-19.

– copiii care sunt mai vulnerabili și mai predispuși la a face eventuale forme grave, adică cei care au deja alte probleme de sănătate precum malformații congenitale, diabet zaharat, obezitate etc ar trebui să facă cursuri online.

– aceleași măsuri pentru cursuri online ar trebui luate și în cazul copiilor care au contact direct în familie cu persoane adulte vulnerabile, cărora le-ar putea transmite virusul, iar aceștia ar putea dezvolta forme grave (bătrâni, diabetici, cardiaci etc). Sau dacă îi trimit la școală, să reducă acasă contactul copiilor cu aceste categorii de persoane.

– educarea de către părinți și profesori a copiilor, pe limbajul lor, specific fiecărei vârste (la fel, pe baza unui ghid recomandat) pentru a înțelege si accepta singuri măsurile de bază pentru prevenție, dar și pentru eventuala recunoaștere a unor posibile simptome.

Respectarea măsurilor de protejare a copiilor și când nu sunt la școală

– urmărirea de către părinți a respectării măsurilor de protejare a copiilor și când nu sunt la școală (evitarea locurilor aglomerate, purtarea măștilor și igiena permanentă a mâinilor) pentru a nu se contamina în comunitate.

– unitățile școlare trebuie să se organizeze astfel încât să evite activitățile cu risc epidemiologic crescut (aici trebuie analizată pur și simplu fiecare activitate în funcție de potențialele riscuri și luate măsuri specifice punctuale, ex. ore de sport care nu trebuie ținute în săli de sport mici și neaerisite etc).

– în unitățile școlare trebuie evitată supra-aglomerarea claselor, o parte dintre elevi pot rămâne acasă pentru a urmări online cursurile, prin rotație ( poate cu prioritate pentru online pentru cei cu risc sau care au în familie persoane vulnerabile). Dar aici, foarte important este ca grupele formate să se mențină în aceeași structură, astfel încât dacă se depistează un caz pozitiv, să nu fie afectată pentru izolare decât grupa acelui copil, iar cealaltă să poată veni la școală (de exemplu, dacă o clasă de 30 de elevi se împarte în două grupe de câte 15 elevi, grupele să-și păstreze exact aceeași structură și să vină pe rând la școală, câte 2 săptămâni fiecare grupă, iar dacă există un caz pozitiv într-o grupă, va fi izolată doar acea grupă).

– unitățile școlare trebuie să asigure o dezinfectare zilnică claselor, cât și posibilitatea spălării pe mâini a copiilor.

– în pauze, clasele trebuie aerisite, iar ideal ar fi ca grupele de copii care sunt la școală să păstreze distanța între ele, chiar dacă vor ieși în curtea școlii (știu că acest lucru este greu de realizat, dar nu imposibil dacă se stabilește un anumit flux și eventual orar pe clase), sau cel puțin masca să fie obligatorie atunci când se întâlnesc clase diferite de copii (pentru că în interiorul unei grupe de copii prezente la școală este practic imposibil să se păstreze permanent distanța fizică între copii este important ca măcar grupele diferite să nu se apropie).

– cadrele didactice trebuie să cunoască foarte bine posibilele simptome pentru covid 19 și să nu vină la școală dacă constată astfel de manifestări.

– cadrele didactice trebuie să păstreze distanța fizică de 2 m în clase față de elevi și să poarte obligatoriu mască în timpul orelor, cât și în interiorul școlii, în general.

Regulamente în școli

– să existe în fiecare școală un regulament de ordine interioară dedicat masurilor covid-19, semnat și respectat de profesori și elevi, precum și un regulament asumat și de părinți.

– să existe o comunicare permanentă, deschisă și constructivă între profesori, părinți și elevi pentru informare, consultare si decizii.

„Evident că va fi o perioadă diferită față de anii anteriori, în care se cer asumate eforturi suplimentare de la toți cei implicați menționați mai sus, dar toate acestea se fac de fapt spre binele tuturor, iar dacă există deschidere, înțelegere, asumare și dialog constructiv permanent cred că ne putem adapta și gestiona bine împreună lunile care vor veni. Este important ca specialiștii să editeze diverse materiale care să ajute școlile, profesorii, părinții și elevii și chiar să putem avea un dialog direct pentru a încerca să găsim împreună cea mai bună (dar și realist de implementat) abordare, astfel încât să încercăm să evităm viitoare focare, iar activitatea școlară să decurgă cât mai apropiat de normal. Cuvintele cheie în demersul de a oferi copiilor noștri o educație de calitate în condiții de siguranță sunt: RESPONSABILITATE și SOLIDARITATE!”, conchide medicul Musta.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”